MENIU

  1. Precizări privind înscrierea la Gradul didactic II, anul școlar 2025-2026

    1. Pentru candidații înscriși la gradul didactic II, sesiunea 2026, inspecția specială se poate efectua până la data de 29 mai 2026;
    2. Înscrierea pentru acordarea gradului didactic II, sesiunea 2027se face în perioada 1 octombrie - 28 noiembrie 2025. Candidatul depune la conducerea unității de învățământ dosarul de înscriere. Dosarele cadrelor didactice pentru înscrierea la examenul pentru acordarea gradului didactic II, sesiunea 2027, care îndeplinesc condițiile legale, vor fi înaintate de către conducerile unităților de învățământ, cu adresă de înaintare, la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, până la data de 28 noiembrie 2025;
    3. Pentru sesiunea 2028, gradul didactic II, cadrele didactice care îndeplinesc condițiile legale și doresc să se înscrie la examenul pentru acordarea gradului didactic II, vor solicita, în perioada 1-31 octombrie 2025, a anului școlar premergător depunerii dosarului de înscriere, efectuarea primei inspecții curente, printr-o cerere adresată conducerii unității de învățământ unde funcționează. Conducerile unităților de învățământ, după validare în Consiliul de administrație, vor înainta cererile, cu adresă de înaintare, la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, până la data de 31 octombrie 2025, unde vor fi înregistrate.

    *Candidatii care au obținut media 10,00 la examenul de acordare a definitivatului în învățământ, sesiunea 2025, pot solicita printr-o cerere adresată conducerii unității de învățământ unde funcționează, în perioada 1-31 octombrie 2025, efectuarea primei inspecții curente (IC1), în anul școlar 2025-2026, premergător depunerii dosarului, pentru sesiunea 2028, beneficiind de un an de reducere a vechimii efective necesare de la 4 la 3 ani, de la definitivat până la obținerea gradului didactic II.

    Modelele de cereri / fișe de înscriere, conținutul dosarelor, modele de adeverințe și acte legislative:

 

Cerere_IC1_Gr2_2028 (nota 10 def)

Cerere_IC1_Gr2_2028

Cerere de inscriere gradul II_ sesiunea 2027

Fisa_inscriere_gr_II_sesiunea 2027

Model_adeverinta_calificative_anuale_si_vechime_gradul_II_2027

Model_adeverinta_calificative_la_inspectii_IC1_gradul_II_2027

Conținut dosar Grad II_2027

Descarcă - ORDIN NR.5561 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continua a personalului din invatamantul preuniversitar